ÁVĂ², ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av. Vezi definitia »

CANÍȘĂ s.f. (Liv.) Crescătorie de câini. [< fr. caniche]. Vezi definitia »

BUCIÁRDĂ s. f. ciocan prevăzut pe fețele de izbire cu dinți în formă piramidală, pentru a imprima pe fața pietrelor de construcție adâncituri regulate. (< fr. boucharde) Vezi definitia »

ráblă (ráble), s. f. – 1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrțoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno „în stare proastă”, rabljenje „uz”; dar lipsește veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel „pleavă, praf” (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puțin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi). Vezi definitia »

SPÍCHERIȚĂ, spicherițe, s. f. Crainică la o stație de radio sau de televiziune. [Var.: șpícheriță s. f.] – Spicher + suf. -iță. Vezi definitia »