Definita cuvantului fărîma
fărîmá (fărấm, fărâmát), vb. – A sparge, a face bucăți. – Var. (s)făr(î)ma, (s)făr(î)mi. Lat. *ex-formāre, cf. it. sformare „a desfigura”, sformato „diform”. Rezultatul sfărma este normal (pentru oă, cf. fără); formele cu î se datorează unei încrucișări cu dărîma, v. aici. În general se explică acest cuvînt prin fărîmă „fragment”, care se consideră identic cu alb. theṝimë (‹ mr. sîrmă) „fragment”, theṝmoń (‹ mr. sîrmare) „a sparge” și derivat din lat. *farrimen, de la far „alac” (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 818 și ZRPh., XXVII, 739; Pușcariu 582; Giuglea, Dacor., III, 598; Philippide, II, 712; Rosetti, II, 116), ipoteză dificil de admis din punct de vedere semantic (cf. REW 3202). Diez, Gramm., I, 281, urmat de Körting 3950, Meyer 90 și Scriban, propusese lat. fragmen, care reprezintă de asemenea dificultăți. Alb. pare a proveni din rom.Cf. înfărma. Der. fărîmă, s. f. (fragment, bucată; firimitură; rest); fărîmăcios (var. (s)făr(î)măcios, (s)făr(î)micios), adj. (care se fărîmă, inconsistent); fărîmat (var. (s)făr(î)mat, (s)făr(î)mit), s. n. (spargere; fărîmare; oboseală, rău, amețeală); fărîmător (var. (s)făr(î)mător, (s)făr(î)mitor), adj. (care (s)fărîmă); fărîmătură (var. (s)făr(î)mătură, (s)făr(î)mitură, fir(i)mitură), s. f. (fărîmare; distrugere; spargere, hernie; firimitură; resturi); în ultimele var. pare a fi intervenit o încrucișare cu fir; fărîmița (var. sfăr(î)mița, (s)făr(î)mica, (s)făr(î)miți, fir(i)miți), vb. (a face bucățele, a face firimituri), din dim. fărîmiță.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu fărîma
iáma s. f. – Invazie, incursiune. – Mr. yiamă, megl. iamă. Tc. ya(g)ma (Șeineanu, II, 219; Lokotsch 923; Iordan, Dift., 80), cf. bg. jagmá. Se folosește numai în expresia ca a da iama „a năvăli”. Vezi definitia »
GRIMÁ vb. tr., refl. a (se) machia pentru scenă. (< fr. grimer) Vezi definitia »
antamá vb. tr. A începe, a deschide (o discuție, un proces etc.). (< fr. entamer) Vezi definitia »
DEZARMÁ vb. I. tr. 1. a lua armele cuiva, a-l sili să predea armele. ◊ (fig.) a pune pe cineva în imposibilitatea de a riposta; a lua cuiva orice motiv de supărare. 2. a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificație, de pe o navă de război. 3. a debarca echipajul unei nave, proviziile, combustibilul etc. II. intr. (despre state) a renunța la pregătiri militare, a desființa sau a reduce înarmările. (< fr. désarmer) Vezi definitia »
REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza astfel încât să fie susținut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema pereții (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) răzimá vb. I] – Et. nec. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z