RUMB s. n. (mar.) cart¹ (2). (< fr., engl. rhumb) Vezi definitia »

GALIÁMB s.m. Vers catalectic antic de patru picioare, pe care îl cântau preoții Cibelei. [Pron. -li-amb. / < fr. galliambe]. Vezi definitia »

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. Vezi definitia »

APLÓMB s. n. (Franțuzism) Îndrăzneală (nepermisă și nejustificată). – Fr. aplomb. Vezi definitia »

RUMB s.m. (Mar.) Măsură de unghi egală cu 1/32 parte a orizontului, adică cu 11¼ grade; cart¹. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. rhumb]. Vezi definitia »