PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv). Vezi definitia »

GLEZNIȘOÁRĂ, gleznișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui gleznă. – Gleznă + suf. -ișoară. Vezi definitia »

ANDROPÁUZĂ, andropauze s. f. (Fiziol.) Perioadă de involuție a funcției testiculare, însoțită de tulburări neurovegetative. [Pr.: -pa-u-] – Din fr. adropause (după pauză). Vezi definitia »

FOTOPÍLĂ s. f. fotoelemet. (< fr. photopile) Vezi definitia »

SONÉTĂ s.f. Aparat folosit pentru baterea piloților² în pământ (în fundul unei ape). [< fr. sonnette]. Vezi definitia »