hareá² s.f. (înv.) un fel de tafta groasă cu ape. Vezi definitia »

CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui. 2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ◊ Expr. (Rar) Cățea de vreme = vreme rea, cumplită. 3. Fig. (Arg.) Mitralieră. – Lat. catella. Vezi definitia »

bitirmeá (-éle), s.f. – Acord, tranzacție. Tc. bitürme (DAR). Este înv. ca și der. bitirdisi, vb. (a ajunge la un acord; a se învoi; a compensa), din tc. bitürmek. Vezi definitia »

ședeá (-d, șezút), vb. – 1. A fi așezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se așeza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trăi, a locui. – 4. A sta, a rămîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta liniștit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucișate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se așeza bine sau rău, a se adapta. – Mr. șed, șidzui, șideare; megl. șǒd, șădzui, șăderi, istr. șed, șezut. Lat. sēdēre (Pușcariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Deși este clar diferit de a sta, se confundă vulgar cu el, cf. stai jos (corect șezi), ostenită de lunga ședere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjugă șed › (șez), șezi, șade (Mold. șede), să șadă (› să șază). Cf. așeza, șes. Der. cuședea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); ședere, s. f. (oprire, rămînere, rezidență); ședință, s. f., din fr. séance adaptat la ședea; șezător, adj. (locuitor, rezident); șezătoare, s. f. (petrecere, serată, adunare); șezut, s. n. (rezidență, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. șidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s. n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s. n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s. f., din lat. sessionem (sec. XIX). Vezi definitia »

Cea mai tampita colega a mea! Vezi definitia »