IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif) Vezi definitia »

substantiv: stare/ calitate/insusire de a fi/deveni sters . Declinare, cu art. hotarat: Sing./Pl.: N. stergibilitatea , stergibilitatile G. stergibilitatii , stergibilitatilor D. stergibilitatii , stergibilitatilor A. stergibilitatea , stergibilitatile V. stergibilitate/stergibilitateo !, stergibilitatilor ! Vezi definitia »

REPRESÍV, -Ă adj. care reprimă, de represiune. (< fr. répressif) Vezi definitia »

APERCEPTÍV, -Ă, aperceptivi, -e, adj. Care se referă la apercepție, de apercepție. ◊ Cunoștințe aperceptive = cunoștințe căpătate cu ajutorul apercepției. – Fr. aperceptif. Vezi definitia »

INTEROCEPTÍV, -Ă adj. (Despre senzații) Care informează asupra propriului corp, în special asupra activității organelor viscerale. [Cf. fr. intéroceptif]. Vezi definitia »