Definita cuvantului imperativ
IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu imperativ
HIPEREMOTÍV, -Ă, hiperemotivi, -e, adj. Foarte emotiv, excesiv de impresionabil. – Hiper- + emotiv. Vezi definitia »
DENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care servește pentru a denumi. ♦ verb ~ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus) Vezi definitia »
PANSÍV, -Ă adj. (Franțuzism; ironic) Gânditor. [< fr. pensif]. Vezi definitia »
OSTENSÍV, -Ă, ostensívi, -e, adj. Care caută a se arăta, a se remarca; care nu se ascunde. (< fr. ostensiv)
Vezi definitia »
COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif]. Vezi definitia »