BAIONÉTĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vârf și prevăzută la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă]. Vezi definitia »

SEMIPIRUÉTĂ s.f. Jumătate de piruetă. [Pron. -ru-e-. / cf. fr. demi-pirouette]. Vezi definitia »

jintúră s.f. (reg.) V. jínteră. Vezi definitia »

mánă (-ne), s. f. – 1. Lichen comestibil. – 2. Beneficiu, profit. – 3. Abundență, productivitate. – 4. Secreție vîscoasă a unor plante. – 5. Oidium (Perenospora viticola). – Mr. mană. Ngr. μάννα (sec. XVII), în parte prin bg. mana (Tiktin; Candrea). – Der. mănos, adj. (fertil, bogat; folositor, rentabil); înmănoșa, vb. (Trans., rar, a fertiliza); mănoșie, s. f. (abundență, fertilitate). Vezi definitia »

DRAGLÍNĂ s. f. echipament de lucru pentru săpat și încărcat pământul, montat pe un excavator, dintr-o cupă la capătul unui braț lung și ușor, acționată de un troliu. (< engl., fr. dragline) Vezi definitia »