DECLARATÍV, -Ă adj. Care conține declarații. ◊ Ton declarativ = ton ferm, categoric, sentențios. [Cf. fr. déclaratif]. Vezi definitia »

IREFLEXÍV, -Ă adj. lipsit de reflexe, de reflexivitate. (< fr. irréflexif) Vezi definitia »

DISOCIATÍV, -Ă adj. Care disociază. [< disocia + -(t)iv]. Vezi definitia »

GUSTATÍV, -Ă, gustativi, -e, adj. (Fiziol.) Care aparține gustului (I), privitor la gust, care provoacă senzația de gust. – Din fr. gustatif. Vezi definitia »

TRANSDUCTÍV, -Ă adj. care transformă ceva în altceva (asemănător); (fiz.) care transformă o mărime în alta. ♦ (log.) raționament ~ = raționament în care trecerea de la un adevăr la altul nu se face în virtutea unei necesități logice, ca în cazul raționamentului deductiv, ci în virtutea unor coincidențe întâmplătoare; transducție (1). (< fr. transductif) Vezi definitia »