PERFÉCT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt. Vezi definitia »

CONFLÍCT s.n. 1. Ciocnire, dezacord; ceartă. ♦ Război. 2. (Fil.) Treapta de maximă ascuțire în evoluția contradicțiilor antagoniste. 3. Ciocnire a intereselor și a pasiunilor personajelor principale dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii. [< lat. conflictus, cf. fr. conflit]. Vezi definitia »

INFÉCT, -Ă adj. 1. viciat, puturos; stricat; greu, urât. 2. respingător, dezgustător, neîngrijit; de proastă calitate. 3. josnic, murdar, oribil. (< fr. infect, lat. infectus) Vezi definitia »

subiéct (subiecte), s. n. – Temă, problemă. – Var. înv. sujet. Lat. subiectum (sec. XIX), var. din fr. sujet. – Der. din fr. subiectiv, adj.; subiectivitate, s. f. Vezi definitia »

obiect fabricat idn lemn natural sau artificial Vezi definitia »