școala fetelor expr. (adol., glum.) liceu pedagogic. Vezi definitia »

CALCULATOR (‹ fr., lat.) subst. 1. S. n. Tabel care cuprinde rezultatele unor calcule, folosit pentru simplificarea muncii de calcul; carte, broșură care cuprinde asemenea tabele. 2. S. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultate fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnale destinate acționării unor echipamente.C. analogic = c. fără memorie care operează date sub formă de cantități fizice continuu variabile, cum ar presiunea, temperatura etc. C. numeric = c. cu memorie ce prelucrează informația sub formă cuantificată și rezolvă problemele în conformitate cu anumiți logaritmi; c. cifric, c. digital sau c. electronic. *C. hibrid = ansamblu format din dintr-un c. analogic și un c. numeric, interconectate printr-o interfață. Primele dispozitive mecanice de calcul au fost inventate în sec. 17 de J. Napier, B. Pascal și G. Leibniz. În sec. 19, Ch. Babbage a imaginat prima mașină de calcul la care datele de lucru și operațiile de executat erau memorate înainte de începerea calculului, viteza de lucru devenind independentă de manevrele operatorului. Din 1945, a început realizarea c. din prima generație, cu tuburi electronice și memorie pe tambur magnetic, primul c. fiind ENIAC (S.U.A.). În perioada 1976-1977, au apărut c. generația a patra, construite pe baza componentelor microelectronice, cu integrare pe scară foarte largă. În România, a fost construit (1957) primul c. CIFA-1, la Institutul de Fizică Atomică. V. și microcalculator, minicalculator, microprocesor. 3. S. m. și f. Persoană specializată în calcule (mai ales economice). Vezi definitia »

PLANÓR s.n. 1. Aparat de zbor fără motor, care se menține în aer prin folosirea curenților ascendenți provocați de relief sau de temperatura solului. 2. Parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. [Cf. fr. planeur]. Vezi definitia »

BICIUȘÓR, biciușoare, s. n. Diminutiv al lui bici. [Var.: bicișor s. n.] Vezi definitia »

a prinde un ginitor expr. (intl. – d. hoții de buzunare) a întâlni o victimă care sesizează că i se fură din geantă sau din buzunar. Vezi definitia »