sămînță (semínțe), s. f. – 1. Organ de reproducere la plante. – 2. Sîmbure. – 3. Semen. – 4. Rasă, generație. – 5. Origine, cauză. – 6. Fleac, cantitate minimă. – Mr., megl. simință, istr. sămințe. Lat. *sementia (Pușcariu 1608; REW 7804; Iordan, Dift., 108), cf. it. semenza, prov., cat. semença, fr. semence. Are și pl. sămînțuri, cu valoare colectivă. – Der. semincer, s. m. (copac salvat de la tăiere, pentru reproducere; știulete de porumb ținut pentru sămînță); seminție, s. f. (rasă, castă, generație); însămînța, vb. (a semăna). Din rom. provine mag. szémuncia (Edelspacher 22). Vezi definitia »

PRÚNCĂ, prunce, s. f. (Înv. și reg.) 1. Copil de sex feminin. 2. Fată tânără. 3. Fiică. – Prunc + suf. -ă. Vezi definitia »

ceáncă (ceángă) s.f. (înv.) șarpe veninos; viperă. Vezi definitia »

URICOPOIÉZĂ s. f. formarea de acid uric în organism. (< fr. uricopoïèse) Vezi definitia »

VÚTĂ s.f. (Arhit.) 1. Lucrare de zidărie în formă de boltă, construită din pietre puse unele peste altele. ♦ Porțiune a unei bolți sau a unei arcade cuprinsă între începutul curbei și un punct oarecare de pe aceasta. ♦ Partea arcuită a unei porți, a unei ferestre. 2. (Geol.) Creasta unui anticlinal; boltă. [< fr. voûte]. Vezi definitia »