SUFICIÉNȚĂ, suficiențe, s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient; îndestulare. 2. Încredere, mulțumire de sine exagerată; vanitate. [Pr.: -ci-en-] – Din it. sufficienza. Vezi definitia »

ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia) Vezi definitia »

JÁNTĂ s. f. partea exterioară periferică a unei roți de automobil, de bicicletă, pe care se montează pneul. ♦ a rămâne pe ~ = a) a avea un cauciuc dezumflat; b) (fam.) a rămâne în pană de bani. (< fr. jante) Vezi definitia »

FRANCÍSCĂ, franciște, s. f. (Înv.) Toporișcă de diferite mărimi folosită ca armă de luptă. – Din fr. francisque. Vezi definitia »

ZBÚRDĂ s. f. Zburdare; joacă voioasă; zbenguială, neastâmpăr. – Din zburda (derivat regresiv). Vezi definitia »