COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius) Vezi definitia »

COMPLÚVIU s.n. Deschizătură în mijlocul acoperișului la casele romane, prin care cădea în impluvium apa de ploaie. [Pron. -viu, pl. -ii, -viuri. / < lat., fr. compluvium]. Vezi definitia »

nistríu, nistríi, s.m. (reg.) nume de arbore. Vezi definitia »

FÉRMIU s. n. Element chimic transuranic, produs pe cale artificială. – Din fr. fermium. Vezi definitia »

SILÉNȚIU s. n. (Latinism; azi glumeț) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium. Vezi definitia »