Definita cuvantului cominatoriu
COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu cominatoriu
SARCOFÁGIU s. n. v. sarcofag. Vezi definitia »
DEDICATÓRIU, -IE adj. Care conține o dedicație. [Pron. -riu. / cf. fr. dédicatoire, lat. dedicatorius]. Vezi definitia »
calíciu (calícii), s. n. – 1. Învelișul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastică se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urmă are pl. caliciuri. Vezi definitia »
PEDIGRÍU s. n. genealogie a unui animal domestic de rasă (cai, câini); lista ascendenților unui asemenea animal. (< engl., fr. pedigree) Vezi definitia »
SINCLINÓRIU, sinclinorii, s. n. (Geol.) Asociație de cute în care cele din partea centrală sunt mai coborâte decât cele din părțile laterale. – Din fr. synclinorium. Vezi definitia »