SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif) Vezi definitia »

DUBITATÍV, -Ă adj. Care exprimă o îndoială, un dubiu. ◊ Propoziție dubitativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială. [Cf. lat. dubitativus, fr. dubitatif]. Vezi definitia »

ADMONITÍV, -Ă, admonitivi, -e, adj. Care admonestează, care cenzurează. – Din fr. admonitif. Vezi definitia »

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif. Vezi definitia »

nelív, -ă, adj. (reg.) slăbănog. Vezi definitia »