IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”. Vezi definitia »

ANALÍSTICĂ s.f. Studiul analelor (1). [< germ. Annalistik]. Vezi definitia »

ALVEÓLĂ, alveole, s. f. 1. (În expr.) Alveolă dentară = fiecare dintre cavitățile maxilarelor, în care sunt înfipți dinții. Alveolă pulmonară = fiecare dintre micile cavități în care sfârșesc ultimele ramificații ale bronhiilor. 2. Celulă a fagurelui. [Pr.: -ve-o-] – Fr. alvéole (lat. lit. alveolus „albioară”). Vezi definitia »

ACURATÉȚĂ s. f. v. acuratețe. Vezi definitia »

TETRACHÉNĂ, tetrachene, s. f. Fruct format din patru achene, care se desfac numai la maturitate. – Din fr. tetrakène. Vezi definitia »