iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

BERLÍNĂ s. f. 1. trăsură; cupeu cu patru locuri. 2. caroserie de automobil cu patru uși și patru geamuri laterale. (< fr. bérline) Vezi definitia »

ȘTÓFĂ s. f. v. stofă. Vezi definitia »

PRIMIGÉSTĂ, primigeste, adj., s. f. (Femeie) care este pentru prima oară gravidă. – Din fr. primigeste. Vezi definitia »

MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier sau după modelul unor cuvinte ca untieră, scrumieră). Vezi definitia »