SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare), din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum. Vezi definitia »

ELECTROMAGNÉTIC, -Ă adj. Referitor la electromagnetism, bazat pe electromagnetism. ◊ Câmp electromagnetic = starea fizică particulară a spațiului în care există în același timp un câmp electric și un câmp magnetic. 2. (Despre instrumente de măsurat, relee etc.) Bazat pe acțiunea unui electromagnet asupra unei piese feromagnetice. [Cf. fr. électromagnétique]. Vezi definitia »

NUMÉRIC, -Ă adj. referitor la numere; exprimat prin numere. (< fr. numérique) Vezi definitia »

pișlíc, pișlíci, s.m. (reg.) copil mic. Vezi definitia »

IÁMBIC, -Ă adj. (despre versuri) format din iambi. ♦ metru ~ = sistem de versificație având la bază iambul. (< fr. ïambique, lat. iambicus) Vezi definitia »