moșneán (moșnéni), s. m. – 1. (Înv.) Moștenitor. – 2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe temeiul eredității. Moșneni, care corespund răzeșilor din Mold., formau o clasă de mijloc între aristocrație (boieri) și robi (rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani moșneni. De la moș, deși nu-i clară, cf. der. corect moșan, n (cf. moșneag) nu a primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se pornească de la *moșin, cf. moșinaș, dar *moșin pare și mai puțin clar). Der. din sl. moštĭ „a putea”, prin intermediul lui moštinŭ „puternic”, cu suf. -ĕninŭ (Rosetti, BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în rom., nu apare asociată ideea de „a putea” cu cea de „bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it. podere sau în germ. Vermögen. Der. moștean s. m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit alături de moșnean și poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai ales pornind de la vb. (după Tiktin, din moșan; după Candrea, din moșnean încrucișat cu sl. moštĭ „a putea”); moșneancă (var. moșteancă), s. f. (moștenitoare); moșnenesc (var. moștenesc), adj. (de țăran liber); moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni); moșteni, vb. (a primi o moștenire); moștenie (var. moșnenie), s. f. (înv., proprietate; moștenire); moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar). Vezi definitia »

DECUMÁN, -Ă adj. (Ant.; despre pământuri) Care aparținea statului roman și pentru care colonii plăteau a zecea parte din venit. ◊ Poartă decumană = poartă a unui castru sau a unei tabere romane situată în partea opusă inamicului și în dreptul căreia se afla cohorta a zecea. [< lat. decumanus – al zecelea, cf. fr. décuman]. Vezi definitia »

ASSAN, Bazil G. (1860-1918, n. București), inginer și explorator român. În 1896 face o călătorie în reg. Arcticii, fiind primul român care a explorat zona Oc. Arctic. În 1897-1898 efectuează o călătorie în jurul lumii. Promotor al relațiilor economice dintre România și Extremul Orient. Împreună cu fratele său George a introdus metodele de extracție cu benzină a uleiurilor (1893). Vezi definitia »

DIALECTICIÁN, -Ă, dialecticieni, -e, s. m. și f. Persoană care stăpânește dialectica, care gândește conform cu principiile dialecticii. ◊ (Adjectival) Filozof dialectician. [Pr.: di-a-lec-ti-ci-an] – Din fr. dialecticien. Vezi definitia »

(GR.AN„FARA”,ETHOS„CARACTER”ȘIPATHOS„BOALA”).DEFINIREA PSIHOPATIILOR CARACTERIZATE IN SPECIAL PRIN DEFECTE MORALE. Vezi definitia »