foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra). Vezi definitia »

PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite. Vezi definitia »

ANTEHIPOFÍZĂ s. f. lobul anterior al hipofizei. (< fr. antéhypophyse) Vezi definitia »

CAGÚLĂ s.f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă (cu deschizături pentru ochi). 2. Parte a unei măști de gaze alcătuită din foaia de cauciuc care acoperă capul, trecând peste urechi. [< fr. cagoule]. Vezi definitia »

BAROCAMERĂ – de sters - Vezi definitia »