ACCÉNT, accente, s. n. 1. Scoaterea în relief a unei silabe, a unui cuvânt etc., prin mărirea intensității vocii sau prin intonație. ♦ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a arăta că silaba respectivă este accentuată. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o atenție deosebită, a-i arăta un interes deosebit. ♦ Semn grafic întrebuințat în scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronunța cuvintele într-o limbă sau într-un dialect. 3. Intonație afectivă; ton. – Fr. accent (lat. lit. accentus). Vezi definitia »

neperformánt adj. m., pl. neperformánți; f. neperformántă, pl. neperformánte Vezi definitia »

RAMPÁNT, -Ă, rampanți, -te, adj. (Rar; despre suprafețe) Înclinat. – Din fr. rampant. Vezi definitia »

MIMÁNT, -Ă I. adj., s. m. (cel) care mimează. II. s.m. (teatru) figurant. III. adj. (despre genotipuri) cu manifestări fenotipice similare; (despre fenotipuri) condiționat de genotipuri distincte. (< mima + -ant) Vezi definitia »

INCLEMÉNT, -Ă adj. (Liv.) Neiertător, neîndurat, nemilos; aspru. [Cf. fr. inclément]. Vezi definitia »