dóină (dóine), s. f. – Cîntec elegiac tipic, gen liric al poeziei populare, caracterizat prin adînca sa emotivitate și bazat în principal pe sentimentul dorului. – Var. (Trans.) daină. Sl. (sb.) daljina „depărtare”, ca sb. haljina › haină; nume explicabil datorită sentimentului de singurătate și dor, care corespunde celui exprimat de cuvîntul portughez saudade. Celelalte explicații par insuficiente. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 și 529, este cuvînt trac; după Cihac, II, 98, din sb., cr. dvojnica „fluier ciobănesc” și legat de lituan. dainá „cîntec popular”. Pentru Scriban, der. din germ. med. don, ton, din lat. tonus. O veche teorie, amintită cu rezerve de Tiktin, consideră doină ca der. de la lat. dolĕre, așa cum moină ar fi reprezentant al lui mollis. – Der. doina (var. doini), vb. (a compune sau a cînta doine); doinaș, s. m. (cîntăreț de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »

CHIULÁSĂ s. f. v. culasă. Vezi definitia »

SUFLÚRĂ, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constând din mici goluri produse de gazele degajate din metal în urma unor reacții chimice. – Din fr. soufflure. Vezi definitia »

a avea luneta lustruită expr. a avea vedere bună, a vedea bine Vezi definitia »

DERMATOZOONÓZĂ s. f. boală de piele provocată de paraziți animali. (< fr. dermatozoonose) Vezi definitia »