ponír, -ă, adj. (înv.; despre oameni) rău; viclean, șiret. Vezi definitia »

MONDÍR s. n. v. mundir. Vezi definitia »

TIR s.n. 1. Sportul tragerii la țintă cu arcul, arbaleta ori cu o armă de foc sau cu aer comprimat. 2. Felul în care o armă (de foc) trimite proiectilul. [< fr. tir]. Vezi definitia »

mir (míruri), s. n. – 1. Balsam de uns. – 2. Untdelemn sfințit. – 3. Frunte. – Mr. mir. Ngr. μύρον (Roesler 572; Munrnu 37), în parte prin intermediul sl. miro, cf. bg., rus. miro. – Der. mirui, vb. (a unge cu mir), din sl. mirovati ‹ ngr. μυρώνω; mirodenie, s. f. (înv., aromă), din ngr. μυροδία „parfum”, sl. (bg.) mirodija; mirodenie, s. f. (aromă; vioară-de-noapte, nopticioasă, Hesperis tristis), din cuvîntul anterior; mironosiță, s. f. (femeie care a uns cu smirnă corpul lui Iisus; fandosită, ipocrită), din sl. mironosica. Cf. mireasmă, miros, mire. Vezi definitia »

talaghír, talaghíre, s.n. (înv.; pop.) 1. frână, piedică (la roți). 2. persoană grasă, greoaie. 3. musafir nepoftit. Vezi definitia »