FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX. ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme. Vezi definitia »

REVIZIONÍSM s. n. 2. d. Curent în mișcarea muncitorească internațională care a apărut în jurul anului 1900 și al cărui teoretician de frunte a fost Eduard Bernstein; bernsteinism. Teoria revizionismului susține caracterul perimat al marxismului ortodox și înlocuirea acestuia din urmă cu teorii conforme cu actualitatea. Prin formularea lui Bernstein, după care nu scopul final, ci mișcarea reprezintă esența, sunt atacate tezele fundamentale ale marxismului ortodox (precum principiul luptei de clasă). Bernstein afirmă că realitatea dezminte tezele marxiste ale pauperizării proletariatului, acumulării capitalului și împărțirii societății în exploatatori și muncitori (tradusă într-o luptă de clasă tot mai ascuțită) și, prin urmare, teoria socială marxistă trebuie revizuită. Susține că statul de drept reprezintă mai puțin expresia puterii de clasă, pe cât este un instrument în mâinile proletariatului, cu ajutorul căruia să reformeze societatea într-un cadru legal. În plus, reformele sociale obținute prin presiunea exercitată de partidele muncitorești și sindicate demonstrează că se pot obține îmbunătățiri și în cadrul ordinii sociale de drept. Din aceste motive, Bernstein cere social-democrației să nu se pregătească pentru revoluție, ci să se străduiască să ajungă la reforme sociale pe calea parlamentară și, dacă este cazul, să colaboreze și cu partidele nesocialiste. Tezele lui Bernstein au fost dezbătute timp îndelungat în sânul Partidului Social-Democrat German. Deși au fost aspru criticate de Rosa Luxemburg, K. Kautsky, Lenin ș.a., revizionismul s-a bucurat de o tot mai largă simpatie în cercurile social-democrate din interiorul și din afara Germaniei. În 1925, Partidul Social-Democrat German preia frâiele teoriei revizioniste, consemnată în Programul de la Heidelberg. ◊ În tabăra comunistă, revizionismul (denumit și reformism) este combătut cu vehemență, fiind socotit drept falsificare a liniei de bază marxiste și una dintre devierile cele mai periculoase de la linia generală a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Punerea sub semnul întrebării a pozițiilor marxiste sau marxist-leniniste sub aspectul reformist este calificată de partidele comuniste drept o formă gravă de deviere de dreapta putând duce la sancțiuni care merg de la excluderea din partid pâna la procese publice. 2. e. Termen folosit pentru a caracteriza ideile lansate, la începutul secolului al XX-lea, de Eduard Bernstein, prin care se susținea că se putea ajunge la socialism fără a recurge la revoluție. După 1957, termenul de revizionism a devenit parte integrantă a discursului comunist, fiind folosit cu diferite înțelesuri (de ex., ideile iugoslave au fost denunțate drept revizioniste) ♦ (în înțelesul puterii comuniste chineze) Sinonim al hrusciovismului, adică al politicii introduse de Hrusciov in relațiile interne și internaționale, față de care guvernul chinez s-a împotrivit. ♦ (în înțelesul puterii sovietice) Termen cu caracter de slogan indicând orice reformă politică care părea să pună în pericol autoritatea partidului comunist. După cum a fost definit la conferința de la Moscova din 1957 (cu consimțământul de atunci al Chinei), termenul de revizionism s-a aplicat tuturor mișcărilor reformatoare din sânul sistemului comunist care negau necesitatea istorică a revoluției proletare sau principiile leniniste de construire a partidului comunist. [d. Brockhaus Enzyklopädie, Der Neue Brockhaus, e. Encyclopaedia Britannica] Vezi definitia »

MILITARÍSM s. n. politică care acordă armatei și celorlalte instituții militare un loc preponderent în societate, iar conducătorilor militari un rol principal în dirijarea politicii interne și externe a țării. (< fr. militarisme, germ. Militarismus) Vezi definitia »

CONSERVATORÍSM s. n. atitudine de susținere a vechilor forme ale vieții politice, economice și culturale; conservatism. ◊ doctrină politică modernă care pledează pentru apărarea ordinii tradiționale. (< conservator + -ism) Vezi definitia »

OSMOTACTÍSM s. n. (biol.) mișcare celulară autonomă pentru restabilirea echilibrului osmotic. (< fr. osmotactisme) Vezi definitia »