pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

SECRETÍNĂ s.f. Hormon secretat de mucoasa duodenului. [< fr. sécrétine]. Vezi definitia »

ANODÓNTĂ s.f. Scoică de apă dulce. [< fr. anodonte]. Vezi definitia »

spițéră, spițére, s.f. (reg.) act oficial sau particular prin care se adeverește ceva, se conferă un drept etc. Vezi definitia »

SILÉPSĂ s. f. 1. construcție sintactică în care acordul se face după sens și nu după regulile gramaticale; sineză. 2. procedeu prin care un cuvânt este luat atât în înțeles propriu, cât și figurat. (< fr. syllepse, lat., gr. syllepsis) Vezi definitia »