REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance. Vezi definitia »

BELADÓNĂ (‹ fr. {i}) s. f. 1. (BOT.) Mătrăgună. 2. Preparat farmaceutic din frunze și rădăcini de b. (1), bogate în alcaloizi, care, în doze mici, are acțiune antispastică, sedativă (ex. atropina, hiosciamina, scopolamina). Vezi definitia »

BELIÉRĂ s. f. verigă de care se atârnă sabia. (< fr. bélière) Vezi definitia »

VIEZUROÁICĂ, viezuroaice, s. f. Femela viezurelui. – Din viezure + suf. -oaică. Vezi definitia »

XANTELÁSMĂ s.f., pl. xantelásme Vezi definitia »