AUREÓLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola. Vezi definitia »

LEUCÓZĂ s. f. leucemie. (< fr. leucose) Vezi definitia »

CIUBÉICĂ, ciubeici, s. f. (Reg.) Lulea (de calitate proastă). – Ciub[uc] + suf. -eică. Vezi definitia »

AUTODISCIPLÍNĂ, s. f. Disciplină liber consimțită. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + disciplină. Vezi definitia »

BOSELÚRĂ s. f. ansamblu de bose (2) pe suprafața unui organ. (< fr. bosselure) Vezi definitia »