EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ◊ Loc. adv. La extrem = până la ultima limită, peste măsură. ♦ (Adverbial; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, soluții, remedii etc.) Foarte energic, întrebuințat numai în împrejurări deosebit de grave; radical, drastic. 3. Așezat în punctul cel mai îndepărtat, la capăt, la vârf, la margine. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mică dintre valorile pe care le poate avea o mărime. II. S. f. 1. Margine, limită, capăt (foarte îndepărtat) ◊ Expr. A trece de la (sau a cădea dintr-)o extremă la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (dar tot exagerată). ♦ Extremă dreaptă (sau stângă) = partid sau fracțiune politică dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situează pe poziții extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicală, exagerată de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mică a unei mărimi. 3. Jucător care ocupă locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S. m. Primul și ultimul termen al unei proporții. 2. S. n. Maximul sau minimul unei funcții. – Din fr. extrême, lat. extremus. Vezi definitia »

BEM, Jósef (1794-1850), general polonez. A luat parte la revoluția poloneză din 1830-1831. Unul dintre conducătorii armatei revoluționare ungare în timpul Revoluției din 1848-1849. După cîteva succese împotriva armatei austriece, a fost învins de armata țaristă la Albești (iul. 1849); s-a refugiat în Imp. Otoman unde a adoptat islamul. Vezi definitia »

ITÉM² s.n. 1. Temă, element constitutiv al unui test, chestionar etc. cu o notă specifică în cadrul unei probleme, referindu-se la un fragment strict determinat și unic al acesteia. 2. Termen de apreciere în problemele analitice. 3. Termen al unei descrieri analitice destinat a fi luat în considerare într-un proces mecanizat. 4. (Psih.) Situație particulară care produce din partea subiectului două sau mai multe comportamente posibile. (cf. engl., fr. item) Vezi definitia »

EXANTÉM s.n. (Med.) Erupție pe piele care însoțește unele boli, ca rujeola, scarlatina etc. [Pron. eg-zan-. / < fr. exanthème, cf. gr. exanthema – răspândire, înflorire]. Vezi definitia »

STILÉM s. n. (lingv.) element stilistic considerat ca unitate funcțională. ◊ frază, construcție, procedeu stilistic tipic pentru un autor, o școală sau o epocă. (< it. stilema) Vezi definitia »