ETNOBOTÁNICĂ s.f. – V. etnobotanic (1) [DEX'98] Vezi definitia »

CENURÓZĂ s.f. (Med.) Boală produsă prin dezvoltarea cenurilor în organismul uman sau animal. [< fr. cénurose]. Vezi definitia »

nătă- Prefix care arată ideea de incapacitate sau prostie. Creație expresivă, pare să se bazeze pe imaginea de vorbire anormală, cf. sp. tonto, bobo, chocho, memo etc. – Der. nătăfleț, adj. (prost, gogoman), comp. teflu și fleț, v. aici; năfletec, adj. (Trans., neghiob, nătărău), metateză a cuvîntului anterior; nătăfleață, s. m. (poreclă pentru persoanele zăpăcite); nătărău, s. m. (gogoman, nătăfleață), cu suf. expresiv (după Cihac, II, 213; legat de cr. tartari „a bîlbîi, a gîngăvi”; după Lambrior, Rom., 350, din lat. natura; după Șeineanu, Semasiol., 229; Philippide, Principii, 97; Tiktin; Candrea și Scriban, din netare ‹ tare, explicație greu de admis fonetic); nătăraucă, s. f. (proastă, neghioabă); nătăraie, s. f. (prostie, nerozie); nătăvălos, adj. (Munt., greoi, stîngaci, leneș), prin asociație cu mătăhălos (după Scriban, cu tăvăli); nătimană (var. nătimală), s. f. (fantoșă, sperietoare), prin încrucișare cu namină sau namilă, sau cu natimă; nătîng, adj. (prost, neghiob, nebun), prin încrucișare cu sl. netęgŭ „muncă” (după Cihac, II, 213, sl. ajunge pentru a explica rom., dar rezultatul nă- indică tratamentul expresiv; după Tiktin și Scriban, din sl. tągŭ „puternic, viteaz”); nătîngi, vb. refl. (a se tîmpi, a se prosti); nătîngie, s. f. (prostie); nătîntoc, adj. (prost, imbecil), pentru a cărui der. cf. sărîntoc; nătîntol, adj. (prost), prin încrucișare cu mototol, cf. și motîntan, motîntoc; neder, adj. (Munt., gogoman, nătăfleață), probabil în loc de *neter, cf. nătărău; netot, adj. (prost, naiv), prin încrucișare cu tot (după Tiktin, Candrea și Scriban, din tot; după Cihac, II, 518, din mag. tót „slav”); netoție, s. f. (prostie); năsărîmb, adj. (tont, prost), în loc de *nătărîmb (cf. var. năstărîmb), probabil prin încrucișare cu sărîntoc (după Cihac, II, 215, din sl. nesramĭnŭ „nerușinat”); năs(t)ărîmbă, s. f. (prostie, minciună); năsărîngă, s. f. (Trans., nerozie, prostie, obrăznicie). Vezi definitia »

EPÚRĂ, epure, s. f. Desen liniar care reprezintă în proiecții diferitele părți ale unei mașini, ale unei case etc. ♦ Reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcțiilor geometrice. ♦ Diagramă. – Din fr. épure. Vezi definitia »

LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură și care este pricipalul organ de percepere a gustului; servește la mestecarea și înghițirea alimentelor, iar pentru om este și organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități, alcătuit din sistemul gramatical și lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace și procedee (în afară de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile și sentimentele. Limba surdo-muților. 2. Vorbă, cuvânt; grai, glas. 3. (Înv. și arhaic) Informație (asupra intențiilor dușmanului), relație, veste, știre. ♦ Informator, spion, iscoadă. 4. (Înv. și arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă. (II, 1); popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1). Bară mobilă de metal, agațată în fundul clopotului, care prin mișcare, lovește în pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. – Lat. lingua (sensul „popor” (II 4) după v. sl. jenzyk „grai”, „popor”). Vezi definitia »