FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito. Vezi definitia »

SCÂRȚÂÍT², -Ă, scârțâiți, -te, adj. (Rar) Scârțâitor. – V. scârțâi. Vezi definitia »

sfănțuít, sfănțuíturi, s.n. (înv. și fam.) 1. mituire. 2. stoarcere de bani, de bunuri etc.; escrocare. Vezi definitia »

ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat subțire de aramă. – V. arămi. Vezi definitia »

SUCÍT², -Ă, suciți, -te, adj. 1. Răsucit în jurul lui însuși sau în jurul a ceva printr-o mișcare continuă și în același sens. ◊ Expr. Că-i sucită, că-nvârtită, se spune când cineva caută să se eschiveze de la ceva. 2. Care are corpul sau o parte a corpului întoarsă într-o parte. ♦ Scrântit, luxat. 3. Strâmb, încovoiat. ♦ (Despre drumuri) Cu multe cotituri. ♦ (Rar) În formă de spirală. 4. Fig. (Despre oameni) Care nu este sau nu se poartă ca toată lumea; ciudat, aiurit; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează ciudățenie. ♦ Care se opune bunului-simț; nepotrivit, nefiresc. – V. suci. Vezi definitia »