PARALELÍSM s. n. 1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralelă (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. 3. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice. ◊ (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic. (< fr. parallélisme) Vezi definitia »

POLEMÍSM s. n. caracter polemic. (< it. polemismo) Vezi definitia »

ANTAGONÍSM s. n. 1. contradicție antagonistă; rivalitate. 2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe. 3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți. (< fr. antagonisme) Vezi definitia »

IMATERIALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă care neagă materia ca substanță de sine stătătoare, susținând că realitatea există numai ca percepții și idei. (< fr. immatérialisme) Vezi definitia »

HEPATÍSM s. n. insuficiență biliară. (< fr. hépatisme) Vezi definitia »