năpârcitúră, năpârcitúri, s.f. (reg.) farmec, vrajă. Vezi definitia »

GENȚIÁNĂ, gențiane, s. f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotată sau în formă de clopot; ghințură (Gentiana). [Pr.: -ți-a-. – Var.: ghințiánă s. f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana. Vezi definitia »

FAȚÁDĂ s.f. Fiecare dintre fețele exterioare ale unei clădiri, ale unui monument etc.; (spec.) fața unui edificiu. ◊ De fațadă = de ochii lumii, de formă. [Cf. fr. façade]. Vezi definitia »

HEMATOPORFIRÍNĂ s. f. materie colorantă roșu-închis, rezultată din degradarea hemoglobinei. (< fr. hématoporphyrine) Vezi definitia »

LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb. Vezi definitia »