CALÍCIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Învelișul extern al florilor, alcătuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zonă a rinichiului, prin care urina se scurge în bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis. Vezi definitia »

CLAVÍRIU s.n. v. clavir. Vezi definitia »

COMINATÓRIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius) Vezi definitia »

specificíu, specificíi, s.n. (înv.) medicament. Vezi definitia »

STÂNJENÍU, -ÍE, stânjenii, adj. (Rar) Liliachiu, violet-închis. [Var.: (pop.) stânjiníu, -íe, adj.] – Stânjen + suf. -iu. Vezi definitia »