MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza unei hotărâri a unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat. Vezi definitia »

CAPITÁT, -Ă adj. (bot., anat.; despre un organ) care se termină cu un fel de măciucă. (< lat. capitatus, fr. capité) Vezi definitia »

SPATULÁT, -Ă, spatulați, -te, adj. În formă de spatulă, de lopățică. – Din fr. spatulé. Vezi definitia »

STOPÁT s. n. faptul de a stopa; stopare², stopaj. (< stopa) Vezi definitia »

PROSTRÁT, -Ă adj. 1. Lipsit de energie morală; abătut, istovit. 2. (Bot.; despre tulpină) Care stă culcată la pământ, fără a-și ridica în sus nici măcar vârful. V. procumbent. [< lat. prostratus, cf. fr. prostré]. Vezi definitia »