ANGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ Limbă anglo-saxonă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon. Vezi definitia »

LEXICÓN s. n. operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc. ◊ dicționar tehnic sau enciclopedic, cuprinzând cunoștințe de orientare din anumite domenii. (< lat., fr. lexicon, gr. lexikon) Vezi definitia »

BARÓN, baroni, s. m. (În prima fază a orânduirii feudale din apusul și centrul Europei) Mare senior; (mai târziu) titlu de noblețe intermediar între titlul de cavaler și acela de viconte; persoană care are acest titlu. – Din fr. baron. Vezi definitia »

OSTRÁCHION s.n. v. ostracon. Vezi definitia »

CARAION, Ion (pseud. lui Stelian Diaconescu) (1923-1986, n. Rușavăț, azi Viperești, jud. Buzău), poet român. Stabilit în Elveția (1981). Poezie contestatară („Panopticum”, „Omul profilat pe cer”) sau de un lirism concentrat, confesiv („Cîrtița și aproapele”) și mizantropic („Necunoscutul ferestrelor”). Eseuri, memorialistică („Duelul cu crinii”, „Pălărierul silabelor”). Vezi definitia »