POSTLIMÍNIUM s. n. 1. (în dreptul roman) redobândire retroactivă a drepturilor cetățenești de către o persoană înstrăinată, la înapoierea în patrie. 2. drept pe baza căruia persoanele, bunurile și toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de către un stat inamic, sunt repuse, după încetarea acesteia, în starea de mai înainte. (< lat. postliminium) Vezi definitia »

IBÚM s.n.invar. Dispoziție a legilor vechilor evrei, potrivit căreia văduva fără copii trebuia să se căsătorească cu fratele bărbatului ei. [< fr. ibum]. Vezi definitia »

drum (drúmuri), s. n. – 1. Cale de comunicație terestră, stradă, șosea. – 2. Călătorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisă (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Pușcariu, Dacor., VIII, 283) și pare posibilă, fără a fi necesară (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Pușcariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astăzi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionică δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s. m. (Trans., călător, drumeț); drumaș, s. m.; drumător, s. m. (Trans., drumeț); drumeag (var. drumeac), s. n. (cărare); drumeț, s. m. (Munt., călător); drumeție, s. f. (călătorie, excursie); îndruma, vb. (a arăta drumul, a conduce; a călăuzi, a sfătui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumător, adj. (care îndrumă; indicator). Țig. sp. cunoaște dubletele drom, direct din ngr., și drum, din rom. (Besses 70). Vezi definitia »

PNEUM¹- v. pneumo¹-. Vezi definitia »

ARCOSÓLIUM s. n. Nișă funerară într-o catacombă. – Fr. arcosolium. Vezi definitia »