RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Loc rămas liber între obiecte așezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoși unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în rest. – Rări + suf. -tură. Vezi definitia »

CAMPANÉLĂ, campanele, s. f. (Rar) Clopoțel. – Din it. campanella, fr. campanelle. Vezi definitia »

scenarită, scenarite s. f. (pub., peior.) tendință nejustificată de a vedea în orice acțiune sau măsură a unui for rodul unei conspirații oculte. Vezi definitia »

învitătúră s.f. (înv.) ațâțare, instigare, întărâtare. Vezi definitia »

HÂRÂIÁLĂ, hârâieli, s. f. Zgomot răgușit și hârâitor, produs de o respirație grea; hârcâială, hârcâit, hârâitură; tuse (din piept). [Pr.: -râ-ia-] – Hârâi + suf. -eală. Vezi definitia »