OMOFONÍE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este omofon. 2. (op. polifonie) Stil muzical caracterizat prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte. [Gen. -iei, var. homofonie s.f. / < fr. homophonie, cf. gr. homos – la fel, phone – voce]. Vezi definitia »

EFEBOCRAZÍE s. f. sindrom care se manifestă (la pubertate) prin cefalee persistentă, cauzată de tulburări endocrine. (< fr. éphébocrasie) Vezi definitia »

NEUROLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază formarea, structura, funcțiile și bolile sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurologie. Vezi definitia »

ONOMATOLOGÍE s. f. onomastică (II, 2). (< fr. onomatologie) Vezi definitia »

AEROSÁNIE s. f. sanie metalică, cu un motor și o elice amplasate în spate. (după rus. aerosani) Vezi definitia »