Definita cuvantului conferință
CONFERÍNȚĂ s. f. 1. expunere făcută în public asupra unei teme din domeniul științei, artei etc. 2. reuniune a reprezentanților unor state, organizații etc. pentru a discuta și a lua hotărâri în anumite chestiuni. ♦ ~ la nivel înalt = întrunire a unor șefi de state sau de guverne. 3. for superior al unei organizații de partid, care se întrunește pentru a dezbate probleme ale organizației, a alege organele sale de conducere etc. 4. consfătuire, convorbire. ♦ ~ de presă = întâlnire între o personalitate a vieții politice, sociale sau culturale și reprezentanți ai presei. (< fr. conférence, lat. conferentia)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu conferință
BOIERÍȚĂ, boierițe, s. f. (Înv. și reg.) Boieroaică. – Din boier + suf. -iță. Vezi definitia »
TIMIȘOREÁNCĂ, timișorence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Timișoara. ♦ Locuitoare din municipiul Timișoara. – Timișorean + suf. -că. Vezi definitia »
SEPÁLĂ s.f. Fiecare dintre frunzele modificate care alcătuiesc caliciul unei flori. [< fr. sépale]. Vezi definitia »
MEGALOCITÓZĂ s. f. anemie pernicioasă provocată de megalocitele din sânge. (< fr. mégalocytose) Vezi definitia »
vórbă (-be), s. f. – 1. Cuvînt. – 2. Spusă, zisă. – 3. Proverb. – 4. Conversație, taifas, discuție. – 5. Ceartă, dispută, dezbatere. – 6. Promisiune, făgăduială, angajament. – 7. Grai, vorbire. – 8. Problemă, subiect, temă. – Var. înv. voroavă, horbă. Origine incertă. Pare să provină din sl. dvorĭba, de la dvorŭ „curte” (Tiktin; Candrea; Densusianu, GS, II, 16), prin intermediul unei evoluții ca cea a lui cuvînt ‹ conventum. Prezența lui horbă „adunare” la Dosoftei (Iordan, BL, IX, 57) și „vorbă” la Neculce, pare să confirme această ipoteză. Totuși, dvorbă apare în limba veche cu sensul de „serviciu la curte” și nu se confundă niciodată cu vorbă; pe de altă parte, voroavă nu a căpătat o explicație satisfăcătoare. Der. din lat. verbum (Cipariu, Gram., 320; Șeineanu, Semasiol., 164; cf. Romansky, Jb., XIII, 106-8) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 28). După Herescu, ZRPh., LXXII, 388-91, a existat o „fuziune populară” între cuvîntul lat. și cel sl. Der. vorbăraie (var. vorbărie), s. f. (pălăvrăgeală, trăncăneală, flecăreală); vorbi (var. înv. vorobi), vb. (a spune, a grăi; a se exprima; a discuta, a conversa, a comenta; a zice; a stabili legături; refl., a se înțelege, a se învoi), mr. vărghescu, vărghire, megl. vrighies, uz general (ALR, II, 24); convorbi, vb. (a conversa), format după fr. converser; vorbitor, adj. (care vorbește; s. m., orator); vorbăreț, adj. (guraliv, limbut, care vorbește mult); vorovaci, adj. (înv., elocvent). Cf. voreț, vornic. Vezi definitia »