PERSISTÉNȚĂ s. f. faptul de a persista; stăruință, insistență. ◊ persistența imaginilor = menținerea unei senzații vizuale pe retină un anumit timp după ce imaginea obiectului a dispărut din câmpul vizual. (după fr. persistance) Vezi definitia »

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »

CHIUITÚRĂ, chiuituri, s. f. 1. Faptul de a chiui; chiot, chiuit (1). 2. Versuri cu aluzii satirice sau glumețe, strigate în timpul executării dansurilor populare; strigătură, chiuit (2). [Pr.: chi-u-] – Chiui + suf. -tură. Vezi definitia »

MELÁSĂ, melase, s. f. Reziduu siropos de culoare brună, provenit de la extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de zahăr și care servește ca hrană pentru vite. – Din fr. mélasse, germ. Melasse, it. melassa. Vezi definitia »

SLẮVINĂ, slăvini, s. f. (Reg.) Canea. – Sb. slavina. Vezi definitia »