PUTREZICIÚNE, putreziciuni, s. f. 1. Materie organică putredă; organism mort, intrat în putrefacție; putregai, putriditate, putrezime, putrezitură, putrejune. ♦ Starea unui organism putred. 2. Fig. Descompunere morală, decădere. – Putrezi + suf. -ciune. Vezi definitia »

EXHIBIȚIÚNE s. f. v. exhibiție. Vezi definitia »

ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma]. Vezi definitia »

REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir]. Vezi definitia »

LINCȚIÚNE s.f. (Liv.) Lingere, sugere. [Pron. -ți-u-. / < lat. linctio]. Vezi definitia »