Definita cuvantului meni
MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. și intranz. A exprima o dorință în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credințe și superstiții) A predestina, a ursi. ◊ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ◊ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiții) A aranja bobii, cărțile etc. într-un anumit fel și a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu meni
icní (icnésc, icnít), vb. – 1. A sughița, a suspina, a geme. – 2. A gîfîi, a respira greu în momentul în care se face un efort. – 3. A face un efort. – 4. A se sforța să vomite. – Var. igni, hicni, hucni. Probabil creație expresivă, pe baza lui (h)ic, care exprimă ideea de gîfîială sau de sughiț, cu suf. de asemenea expresiv, -ni (Tiktin). Coincide cu bg. ikam, aorist iknah (după DAR și Candrea, bg. este sursă a cuvîntului rom.), rus. iknutĭ „a sughița”, cf. sl. lakati (Cihac, II, 151). Scriban presupune un sl. *iknǫti, izvor al rom. și al bg. Pare a fi cuvînt identic cu hegni, vb. (a se da înapoi). – Der. icneală, s. f. (sughiț). Vezi definitia »
CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde cu dorințele cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cădea de acord cu cineva; a se învoi, a se înțelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o convenție. – Din fr. convenir, lat. convenire. Vezi definitia »
ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit). Vezi definitia »
CAIONI (CĂIANU), Ioan (1629-1687, n. Leghia, jud. Cluj), umanist român din Transilvania. Autor al unei antologii muzicale („Codex Caioni”) în care figurează și dansuri populare românești. I se atribuie cronica în versuri despre sfîrșitul domniei lui Vasile Lupu. A întemeiat o tipografie la mănăstirea Șumuleu-Ciuc, unde a fost stareț și custode. Autorul istoriei Ordinului franciscan de la Șumuleu. Primul român cu preocupări de botanică („Herbariu”). Vezi definitia »
CHIȘNÍ, chișnesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A scânci. Vezi definitia »