REVOLUȚIÚNE s. f. v. revoluție. Vezi definitia »

DEPÚNE¹, depún, vb. III. 1. Tranz. A lăsa un obiect din mână, punându-l undeva. ◊ Expr. A depune bani (la o instituție bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituție bancară). A depune mandatul = a renunța la o însărcinare încredințată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). A depune muncă (sau efort, osteneală etc.) = a munci, a se strădui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune jurământ(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni și despre militari) a se angaja solemn să-și îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor țării. A depune mărturie = (despre un martor) a face declarații în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmulțesc prin ouă) A elimina ouăle (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substanțe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se așeza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer). Vezi definitia »

CAPTAȚIÚNE s.f. v. captație. Vezi definitia »

ANAXIMENE (ANAXIMENES) (c. 585-c. 525 î. Hr.), filozof grec presocratic. Originar din Milet. A numit principiul lucrurilor aer, asigurîndu-i, prin dubla mișcare de condensare și rarefiere, unitatea dinamică. Vezi definitia »

HIPERCORECTITÚDINE s. f. greșeală de limbă izvorâtă din necunoașterea adevăratei forme a etimonului unui cuvânt de către vorbitor și din teama acestuia de a nu greși, din efortul conștient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare. (după fr. hypercorrection) Vezi definitia »