Definita cuvantului corelativ
CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu corelativ
DELIMITATÍV, -Ă adj. (Rar) Care delimitează, care servește pentru a delimita; delimitator. [Cf. fr. delimitatif]. Vezi definitia »
CONVÍV, -Ă s.m. și f. Comesean; invitat la masă. [< fr. convive, cf. it., lat. conviva]. Vezi definitia »
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. Vezi definitia »
CONTRIBUTÍV, -Ă, contributivi, -e, adj. Care se referă la contribuție. ♦ Care contribuie; contributoriu. – Din fr. contributif. Vezi definitia »
CONCESÍV, -Ă adj. care face concesii; îngăduitor. ◊ complement circumstanțial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acțiuni; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care corespunde unui complement circumstanțial concesiv; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. (<fr. concessif, lat. concessivus) Vezi definitia »