CONCATENÁȚIE s. f. 1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă. 2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concaténation, lat. concatenatio) Vezi definitia »

ACATAFAZÍE s. f. 1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire. 2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire. (< fr. acataphasie) Vezi definitia »

ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio) Vezi definitia »

TROFOLOGÍE s. f. știința nutriției. (< engl. trophology) Vezi definitia »

DISGENEZÍE s.f. (Med.) Tulburare în reproducere, în dezvoltare. [Gen. -iei. / < fr. dysgénésie, cf. gr. dys – dificil, genesis – naștere]. Vezi definitia »