EMANÁȚIE, emanații, s. f. 1. Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); (concr.), ceea ce se degajează, ceea ce se emană. ◊ (Geol.) Emanație vulcanică = a) emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanică; b) produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, hidrogen, amoniac, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 2. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. [Var.: (înv.) emanațiúne s. f.] – Din fr. émanation, lat. emanatio, -onis. Vezi definitia »

VENTILÁȚIE, ventilații, s. f. 1. Împrospătare a aerului (viciat) dintr-un spațiu închis; ventilare, aerație. ◊ Ventilație pulmonară = proces fiziologic de circulație a aerului prin căile respiratorii și plămâni, prin alternarea ritmică a inspirației și expirației. 2. Sistem, aparat, instalație pentru realizarea ventilației (1). – Din fr. ventilation, lat. ventilatio. Vezi definitia »

DEFOLIÁȚIE s.f. Căderea înainte de vreme a frunzelor arborilor sau ale altor plante; defoliere, desfrunzire. [Gen. -iei, var. defoliațiune s.f. / < fr. défoliation]. Vezi definitia »

órie (órii), s. f. – (Munt.) Plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalație”. Relația propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” și cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă. Vezi definitia »

ADIPSÍE s. f. lipsă totală a senzației de sete. (< fr. adipsie) Vezi definitia »