Cuvant tiganesc folosit in conversatiile tinerilor, avaand sens de ''bun''. Vezi definitia »

CORIGÉNT, -Ă adj., s. m. f. (elev) care nu a obținut notă de trecere la unele materii. (< lat. corrigens) Vezi definitia »

DESPERÁNT, -Ă adj. Care duce la desperare, deznădăjduitor; dezesperant. [Cf. it. disperante]. Vezi definitia »

BATÁNT, -Ă, batanți, -te, adj. (Despre uși, ferestre, capace etc.) Care se închide singur, printr-o mișcare de rotație în jurul unei axe situate la o extremitate. – Fr. battant. Vezi definitia »

PONT², ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont. Vezi definitia »