AMANTĂ asistentă, atelaj, bubulină, bufă, cadână, calmant, calorifer, franțuzoaică, gagică, gagioală, gaștenie, gaștonie, încălzitoare, înlocuitoare, învelitoare, julietă, mesadă, metreancă, mordină, prințesă, prospătură, saltea, șaică, tapeză, țiitoare, țoancă, țuțurică, ursoaică. Vezi definitia »

FORÉZĂ¹ s. n. mașină de forat. (< fr. foreuse) Vezi definitia »

VILANÉLĂ s. f. 1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime. ◊ scurtă poezie pastorală. 2. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună. 3. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi. (< fr. villanelle, it. villanella) Vezi definitia »

LUMINÁNȚĂ s. f. lumină fotometrică, egală cu raportul dintre intensitatea unei surse luminoase și proiecția suprafeței acesteia pe un plan; strălucire. (< fr. luminance) Vezi definitia »

iríță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil). Vezi definitia »