slăbíe², slăbíi, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen. Vezi definitia »

TEOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologie. Vezi definitia »

SILABÁȚIE s.f. Descompunere a cuvintelor în silabe. [Gen. -iei. / < fr. syllabation]. Vezi definitia »

EURITMÍE s. f. 1. îmbinare armonioasă de sunete, linii, proporții etc. 2. (med.) ritm regulat al pulsului. 3. funcționare regulată a oricărei activități organice ritmice. (< fr. eurythmie, lat. eurhythmia, gr. eurythmia) Vezi definitia »

STEREOGNOZÍE s. f. (Med.) Facultatea de a identifica obiectele prin simțul tactil, pe baza reliefului acestora. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréognosie. Vezi definitia »